A vachetta(La vaccherella)
Primma ‘d nötte, cu éi vénto cu sciusciova,
u s’è ‘ncaminò a pé, me cu s’úzòva,
per vénde an maxlò ‘d Zéna na vachetta,
e u s’è fermò a drumì, sú ‘nta Buchetta,
a l’ustája déi Pósto, lugiò bén,
‘nta stolla, cu a vachetta e cu‘n pó ‘d fén.
Ma per l’orba, l’éa ‘n símma da muntò,
e u sù u spuntova, e u puéiva veghe éi mò.
Dai Barocche a Langosco a Prelaizea
l’oia l’éa fiña ca paxéiva sea,
e quande chl’è rivò a Campumuun
l’à piò dui sódi ‘d micca e ‘n pó ‘d xiambun,
e primma ‘d Puntedéxmo u l’à mangiò.
Dapöi, ‘nti na bútéga de spesiò,
l’a catò déi ciaplette per la fietta,
e passando a Rujö cu a só vachetta,
l’a purtò a bestia a scöe zú per la gea
da Punséivra, e u cantova zà a sighea.
E tanto ch’u s’ faxéiva in pizurgnin,
a vachetta a parlova caruxin,
e fóscia a diva: “Cuscì as saluemmo;
ti n me purtrè ciú a béive per lu Lemmo,
dan cu sota ‘ntu scöggio éi merlaquò,
e dan che i dónne i van a fò búgò;
an purö ciú sagulome ‘nta zìña,
an vigrö ciú i mè campi ‘nta buziña,
e bútò a negia, e vulò via éi culosso.
D’inverno, su scigua l’oia da bosso,
a ne strarö ciú au ceppo ‘nta staletta,
cu a greppia curma e cu éi vitlin cu tetta...
Um po’ cu ségia tútto; per lu resto,
chi i dixo fito, nui a dimmo presto,
e dman aa séja, cu a lúña ca spunta,
a sarö sulo scorto per fò zunta...”.
Me ch’l’è steto un se sa, ma i m’an cuntò
che, primma ‘d l’avermája, l’è rivò
in cúxíña, per do éi ciaplette aa fia,
e pö, l’è ‘ndeto a fose na drumia.
Ma aa dónna, ca g’avéiva dumandò
i sódi, per quarcósa da catò,
u g’à rispósto: “I sun inta staletta,
cu a greppia curma e cu éi vitlin cu tetta”.