A vgiò ‘nta stolla
(A vegliare nella stalla)
“Quand cu sóna l’Avermaia
‘ntéi Pisciunzo u sciórta éi stríe”,
i a cuntovo ‘nta Massaia,
cu a vinetta e cu éi rustíe.
Zuni e veggi, dóppo séña,
inta stolla indovo a vgiò,
is ne stovo lì in duzéña,
cu éi bö e a vocca, a cetezò
tútti insemme, borbi e lolle,
cu i ciú grandi e cu i gardetti,
chi zugovo cu éi cucolle,
ó i faxéivo di fruxetti.
U ghéa a nónna ca sarsíva,
e a ninova, lénta lénta,
éi fiuín ch’u s’adrumíva
intéi rólle da pulénta.
Éi msé un piova in gótto ‘d bun,
e u búscòva, atocco au trögio,
éi carosse déi mujun,
da ‘nramò i faxöi cu l’ögio.
Pö u ‘rbatéiva cu a martlíña
éi fì ai fero e ai pugainín,
e u fumova ‘nta cartíña
u trinciato déi buetín.
Su rivova quarche cmò,
per pasose lì n’uetta,
cu éi fantíñe da majò,
e u limscé per fò casetta,
i giudéi ciú bardascélli
i gh’tiovo déi ugè,
chi paxéivo tudri ‘nvélli
ch’is ne vólo dai niè.
Ma éi bacan setò ‘ntu scúo,
cu n’avéiva utanta e possa,
e u nazova cu u stranúo,
e u bevéiva ‘ncú ‘nta cossa,
u gh’dixéiva: “Dónne e óche,
l’è mè puè cu‘m l’à mustrò,
tí‘n te sbogli, téñe póche,
se ti vö ‘n pó ciú cuitò”.
U i faxéiva tútti ríe,
chi pestovo fíña i péi:
zuni, végi e belle fíe;
ma u pasova i cabanéi,1
e is lugiovo presto, a l’ua
déi galíñe ‘ntéi pulò,
che dman l’orba l’è a bunua,
e u ghè éi víghe da cavò.
Is lugiòvo c’un lumín
cu faxéiva póco réo,
e i pregovo ‘n pó éi Bambín
roci roci. Ma mì an gh’éo.