Cacióui
(Cacciatori)
Per botte éi Cróvo, dóppo u riò da Fruja,
l’è partío u Léo, éi Pulce, éi Bacicin,
Munfréj, Pastúra cu u Cirri ‘d Sermuja,
chi ‘ndovo a lévre sulo cu u giapin.
E zà ‘nta nötte an feto a vestisiun,
cu a cartucéa e cu éi broghe ’d baxin,
i bruchiñi, a cacióua, éi manegiun,
e ‘ntéi stocche u trinciato déi buetin.
Passò Ricói e a strò ca pórta a Méo,
an piò éi valun d’Erbecco, e sun muntè
per le i cutúe e ‘ntéi cich-ciacche, a réo,
cu i cani chi bajovo me spritè.
E Pastúra u dixéiva: “U m’è tucò
in can cun tröva manco ‘n faxan cötto;
mi a sun du sinque, e a-gh’ doggo ‘nta stucò,
ma stu giapin l’è me Munfréj, l’è ‘d l’ötto”.
E tanto i cañi éo in-t l’umbra d’in buschetto,
in ti na quoccia, quexi quexi au scúo,
alua Pastúra l’à tiò éi griletto
e l’à dito: “U gh’è i boffi, a sun segúo”.
Munfréj u porta per veghe me cl’è
in mezo ai bósre, e dóppo avéj sercò,
a Pastúra, cu dumanda sa gh’è,
u-gh fa: “Pastúra, a lévre an l’ö truvò;
Se ti spéti ca rivo, at pórto éi can,
cu s’è rpiò, ma primma l’éa bel cötto,
e u-m dixe: Quel du sinque, l’è ‘n faxan,
e a và zà bén che i baliñi sun d’ l’ötto”.